INTERVIU - ION CATANA

27.02.2016 14:17

       Ion Catană (fost portar și vârf de atac, în prezent cel mai vârstnic jucător din Liga de Minifotbal din Prahova): “Dintre toate echipele la care am jucat, Petrolul mi-a rămas lângă suflet!

 

Cum și când ați luat primul contact cu fotbalul? Unde s-a întâmplat?

Ion Catană: Fotbalul l-am descoperit ca orice copil de pe vremea aceea - nu precum cei de acum -, adică pe maidan. Locuiam in apropiere de stadionul din Mizil și, la 7-8 ani, jucam cu baieti mai mari decât mine. Bineințeles, eram portar.

Următorul pas care a fost?

I.C.: La vârsta de 12 ani, am început sa practic fotbalul în cadru organizat. Iar asta la echipa Rapid Mizil, la care îl aveam antrenor pe nea Niță Rânceanu. Deși primul meu tehnician, nu pot spune ca m-ar fi impresionat ceva anume la el.

Apoi...

I.C.: Tot ca portar, am fost cooptat, la 15 ani, în echipa de seniori. Antrenor era Bujor Hălmăgeanu, fost stoper internațional, care a jucat și la Petrolul. Anul următor însă, am avut o problema medicală, la mână, și i-am zis astfel lui nea Niță că vreau să joc vârf de atac. Inițial, a refuzat, dar - până la urmă - stăruința mea l-a înduplecat. Astfel încât, un retur de campionat am evoluat pe acest post, înscriind 32 goluri și fiind al doilea marcator din campionat, după Dochia, de la Poiana Câmpina.După acea ediție, am fost selecționat de Atanase “Noni” Lindenberg - Dumnezeu să-l odihnească! - la Petrolul, la echipele de juniori republicani și tineret speranțe.

Cum a fost impactul cu marii jucători ai Petrolului?

I.C.: Am făcut un cantonament chiar si cu seniorii clubului fanion al Ploieștiului și al Prahovei. Antrenor era pe-atunci regretatul Petre Dragomir. Dar, în 1986, am fost împrumutat la Prahova Ploiești, la care ne-a pregătit Costică Moldoveanu, fie-i tărâna usoara! A fost și mentorul meu când am îmbrațișat cariera de antrenor.

Ce s-a întâmplat la Prahova?

I.C.: Lui nea Costică i-a urmat, ca antrenor, Virgil “Puiu” Dridea, iar la un meci al nostru cu Poiana, la Câmpina, am aparat eu, deoarece cei doi portari, Neagu si Andrei, erau indisponibili! Am castigat cu scorul de 2-0 și nea Puiu nu m-a mai scos din poartă încă șase etape! Mai exact, câte au mai fost de disputat din acea ediție de campionat.

A avut impact Virgil Dridea asupra carierei dumneavoastre de sportiv?

I.C.: Da, fără discuție a avut. După încă un sezon la Prahova, cel pe care ziarele de sport îl numeau Dridea II, atunci când juca, arevenit la Petrolul ca tehnician. Nu a plecat singur de la Prahova, ci a luat cu el câțiva jucatori de unde plecase,printre care și pe mine. Așa am ajuns la Petrolul. Nea Puiu Dridea m-a adus acolo.

Aveți doi băieți, Alex și Răzvan. I-ați visat să vă calce pe urme? I-ați împins de la spate să vă îmbrățișeze cariera?

I.C.: Nu i-am influențat pe fiii mei; mai bine zis nu le-am impus fotbalul. Dar, recunosc că, în calitate de fost fotbalist, am visat să ajungă și ei ca mine, ba chiar să mă depășească. I-am dus astfel la Centrul de Copii și Juniori FC Petrolul, dar posturile din teren și le-au ales ei, Alex - în poartă, Răzvan, în câmp. Parcă ar fi vrut să mă “împace”!

Dintre echipele la care ați jucat, care v-a fost cea mai aproape de suflet?

I.C.: Echipa rămasă în suflet, bineinteles și fără nicio ezitare, a fost Petrolul! La Petrolul m-am simițit... cel mai fotbalist. Am rămas un mare suporter al fostei mele formații.

Ce antrenori v-au marcat viața de fotbalist?

I.C.: Când am fost jucator activ, antrenorul care m-a impresionat a fost Virgil Dridea. M-a marcat pentru curajul de care dădea dovadă. Când am ajuns eu însumi antrenor, la Centrul de Copii și Juniori FC Petrolul, Costică Moldoveanu m-a marcat mult prin profesionalismul său

De ce, acum, minifotbal?

I.C.: Minifotbalul îl practic de plăcere. Mă bucur că pot să-mi satisfac această pasiune și la 50 ani. Din câte știu, sunt cel mai în vârstă jucator din acest campionat!

Ce a însemnat sportul pentru dumneavoastră și copii?

I.C.: Sportul este bun pentru toată lumea, copii, tineri și bătrâni. Și eu, și fiul meu cel mic, Răzvan, am depășit momente deosebite, dificile, din viață tocmai pentru că ne-a plăcut să jucăm fotbal!!!

Băieții dumneavoastră au jucat și mai joacă la diverse eșaloane. Cum vedeți fotbalul de astăzi, față de cel din perioada în care ei doar vă priveau?

I.C.: Din nefericire, fotbalul din prezent se bazează prea mult pe calitățile fizice. Astfel, a dispărut spectacolul. Ca și spectatorii, care - cred eu - își doresc show fotbalistic, ci nu doar lupta seacă de pe terenul de fotbal. Îmi amintesc ce făceau Greaca, Fane Matei, Costel Lazăr, la Petrolul, odată, pe teren, si compar cu ce vedem acum. Cu parere de rau pentru cei de azi, atunci fotbalul era fotbal!

Revenind la minifotbal, ce speranțe aveți cu echipa ACS Iany Sport, din primul eșalon județean de profil?

I.C.: Sper ca ACS Iany Sport să fie o surpriză la fel de plăcută ca și până acum, iar la finele sezonului, spre satisfacția noastră,jucatorii, dar si a sponsorului nostru, Viorel Hărvătescu, un tip deosebit, tinând cont de situația în care se găsește societate noastră și, în mod special, fotbalul, să ne bucurăm de o clasare foarte bună în ierarhia de la minifotbal.

 

Flash-interviu:

 

1. Care sunt anul și locul nașterii?

I.C.: M-am născut în anul 1966, la Mizil;

2. La ce echipe ați jucat și unde ați antrenat, apoi?

I.C.: Am ales singur fotbalul, am debutat la echipa din orașul natal, Rapid Mizil, în 1982, am trecut apoi la Petrolul Ploiești, iar din 1992, la Prahova Ploiești, închiendu-mi cariera la Metalul Filipeștii de Pădure, devenind antrenor , la Centrul de Copii și Juniori FC Petrolul, în 1998, activând acolo până în 2003

3. Care a fost fotbalistul/fotbaliștii care v-a/v-au impresionat, cel mai mult, în perioada în care ați activat ca jucător?

I.C.: Vică Greaca și Fane Matei;

4. Care a fost coechipierul cu care v-ați înțeles cel mai bine și de ce?

I.C.: Cu niciunul în mod special, cu toți pe care i-am avut trăind ca într-o mare familie;

5. Care sunt amintirile cele mai frumoase din timpul activității de sportiv?

I.C.: Calificarea în Cupa UEFA (meciul cu FC Brașov);

6. Dar dezamăgirile?

I.C.: De departe, meciul cu Electroputere Craiova, în care am primit 6 goluri;

7. Cum era atmosfera pe fostul stadion Petrolul”?

I.C.: Atmosfera era de vis, arena umplându-se cu trei-patru ore înainte de cea a jocului;

8. Mai țineți legătura cu foștii colegi de echipă de la Petrolul?

I.C.: Din păcate, în ultimul timp,deși nu mi-am dorit așa ceva, foarte puțin!

 

 

Contact

ACS IanySport Ploiesti Str. Luca Arbore, Nr.10
Ploiesti - Prahova
Cod postal: 100382
0733.195.866 / 0733.473.472